|
- Natura companiei
Radio Orion este un post de radio comercial, cu caracter regional, care emite pe frecvenţa 91,7 MHz, 24 de ore din 24.
- Descrierea
Radio Orion deţine în acest moment două redacţii, la Feteşti şi la Cernavodă.
Radio Orion Feteşti emite oficial din data de 19 decembrie 1999, odată cu obţinerea acreditării din partea CNA.
Radio Orion Cernavodă realizează radioprograme începând din data de 15 august 2002.
- Structura de capital
Autoritatea tutelară este Orion Inter-Media, societate privată, cu capital autohton, ce deţine şi exploatează în acest moment o licenţă de radio la Feteşti şi Cernavodă.
- Servicii
Oferim în acest moment pentru arealul în care postul de radio este recepţionat informaţii, muzică, divertisment şi servicii de publicitate.
- Misiune- obiective
Apărut ca o necesitate, într-un mediu lipsit de un mijloc informaţional local, Radio Orion şi-a propus şi realizat obiectivul de a schimba această stare de fapt, îmbinându-le cu intenţia de a obţine un oarecare profit financiar.
- Evoluţie: trecut, prezent şi viitor
Destinat iniţial deservirii exclusive a municipiului Feteşti, datorită investiţiilor permanente, dar mai ales datorită unui program ambiţios de dezvoltare, Radio Orion s-a impus prin perseverenţa cu care şi-a urmat acest proiect. S-a ajuns în acest fel ca postul nostru de radio să fie recunoscut pentru serviciile sale, atât în Feteşti şi Cernavodă, în oraşele Ţăndărei şi Hârşova, precum şi într-un număr mare de localităţi limitrofe. Ca urmare a reuşitei înfiinţării unui studio de emisie la Cernavodă, ne-am propus deschiderea unor studiouri la Ţăndărei şi Hârşova.
Dorim să oferim în zona noastră de interes servicii de publicitate totală. De asemenea, intenţionăm să căpătăm o personalitate distinctă şi mai puternic pronunţată.
- De ce Radio Orion?
Pentru că este unicul post de radio local, în zona în care se poate recepţiona !
Pentru că are o arie mare de acoperire !
Pentru că are un spectru larg de ascultători !
Pentru reuşita în colaborarea cu clienţii săi !
Pentru flexibilitate şi adaptabilitate !
- Valorile Radio Orion
Seriozitatea, profesionalismul şi experienţa echipei Radio Orion.
Mulţumind ascultătorilor pentru îngăduinţa cu care au tratat greşelile inerente începutului şi pentru aprecierea de care ne bucurăm în prezent, mulţumind clienţilor care au acordat încredere şi au obţinut rezultatele scontate şi nu în ultimul rând, dumneavoastră pentru atenţia pe care ne-o acordaţi, directorul postului de radio – Paul GHERGHE, vă asigură de toată stima şi consideraţia ce o poartă colaboratorilor Radio Orion.
|